de toti vii dimprejur, si inca in putere;
diminetile in care ma trezeam si nu aveam nicio grija;
de cartile pe care le citeam de drag;
de timpul de atunci;
de libertatea de a face ce vreau;
de visele de atunci;
de sat, de oamenii din sat;
de urcatul in visini si visinile de atunci
de compotul de visine facut de mama;
de puiul cu smantana facut tot de ea;
de mine, cea de atunci…
Dragă doamnă învățătoare,
M-ați învățat să scriu, să citesc și să socotesc. O să vă mulţumesc întotdeauna pentru toate lucrurile pe care le-am învăţat, pentru momentele în care m-aţi susţinut, dar şi pentru cele în care mi-aţi arătat unde greşeam. Îmi voi aduce aminte cu drag de anii petrecuți împreună, de faptul că aţi ştiut să ne fiţi atât dascăl, cât şi părinte, prieten sau confident. O învățătoare este o fărâmă ruptă din soare, sculptată din zâmbet, răbdare și bunătate. Ați fost cea mai potrivită alegere pentru sufletul și mintea mea.
Vă mulţumesc pentru ceea ce sunt…
24 mai 2018, bon 24, oncologie. Astăzi sunt 29 de pacienți cu bonuri si vreo 10 fără bonuri. Intai intra bonurile, apoi cei care nu au bon. Intre bonuri se mai strecoara si cate o urgență sau câte o intervenție. Așa este în fiecare zi, de luni până joi. Uneori domnul doctor vine și vinerea, îmi spune o pacientă neluându-și ochii din rebusul pe care-l completează. Are 4000 de pacienti oncologi care vin din trei în trei luni să-si ia rețeta, biletul de trimitere către alte investigații sau să aduca analizele la interpretat. Aici nimeni nu se grăbește și nu se certă cu nimeni. Dacă și la oncologie ne grăbim….Unde să mai plecăm de aici? remarcă un bărbat de vreo 35 de ani, cu chipul palid si zambetul amar.
Viata are patru etape: prima animalica, pruncia; a doua, imitatia, ascultarea de indemnul ” fa ce fac toti ceilalti”, copilaria; a treia etapa, tineretea este pentru gloria omeneasca; a patra, pentru suflet, pentru Dumnezeu, adevarara viata. Toate patru raman intreaga viata.
Dar a doua etapa, traditia, inertia, hipnoza, fa ce fac toti ceilalti, este motorul principal a 99% din activitatea omeneasca de familie, din deprinderile sociale.
Nu putem concepe viata noastra aici altfel decat in conditiile timpului si spatiului. Dar nu putem avea constiinta vietii noastre adevarate decat in afara timpului si a spatiului, intotdeauna in momentul prezent. (L. Tolstoi)
Lumea mi se pare o structura in care fiintele (inclusiv omul) sunt daruite cu initiativa proprie care le ofera constiinta binelui, în limite intre care sunt libere, dar din care nu pot iesi. Asa ca fiintele detin binele libertatii care nu poate perturba cursul vietii Întregului si legile lui. Legea asta este Iubirea.
Libertatea vointei e posibilitatea de a trai si actiona in conformitate sau nu cu legea Întregului, potrivit vointei tale, nu unei vointe exterioare, straine. Dar disensiunea este marginită de limite ce nu pot fi incalcate. Aca incat omul poate actiona liber dupa legea iubirii si poate primi binele ce sporeste neincetat, ii umple sufletul de bucurie, binele pe care-l capata singur, dar nu poate incalca legea generala a vietii, caci, abatandu-se de la lege sau reactionand impotriva ei, o implineste. (Lev Tolstoi)
Viata noastra personala capata inteles numai prin îndeplinirea vointei lui Dumnezeu. Si pentru ca sa cred in ea, trebuie sa-mi schimb vederea asupra vietii. Pana când nu o voi schimba, faptele vor corespunde intotdeauna cu credinta mea si nu cu dorintele si cuvintele mele. Fundamentul credintei este lumina. Hristos a fost lumina adevarata, lumina care lumineaza pe fiecare om ce vine pe lume.
„În lume a fost si lumina s-a facut prin El si lumea nu l-a cunoscut.”
Credinta, după invatatura lui Hristos se inalta pe lumina, pe adevar. ”Eu sunt drumul, adevarul si viata!” Invatatura lui Hristos este fericirea si adevarul. Mai inainte, nestiind adevarul, nu am cunoscut nici fericirea. (Tolstoi).
Cred ca lumina de aceea mi-a fost data, ca sa lumineze deasupra oamenilor nu cu cuvinte, ci cu fapte frumoase, pentru ca oamenii sa poata preaslavi pe Tatal. Cred ca viata mea si cunoasterea adevarului este un dar, care mi-a fost dat pentru a munci pentru el, ca darul acesta, este flacara care va arde. Cred ca singurul inteles al vietii mele consta in a trai in acea lumina care este in mine, si pe care trebuie s-o tin sus, in fata oamenilor, in asa fel incat sa fie vazuta de oameni.
Omul nu traieste pentru ca sa fie servit, ci pentru ca el sa slujeasca si sa dea viata lui personala pentru altii. ”Când veti glorifica pe fiul omului, totul are sa va atraga spre mine.”
”Adevarul va va elibera” (din Lev Tolstoi- Întoarcerea la invatarura lui Hristos)
Adevarata trauma emotionala la copii se petrece când parintele si-a pierdut puterea de LIDER. Când copilul simte ca el insusi este prea mult pentru parintii sai, prea greu de gestionat. Cand parintele declara ca este coplesit de prezenta celui mic, pierde controlul nervos, cicaleste sau se falsifica intru calm disimulat si blandete autoimpusa, cu multe reprimari si izbucniri interioare, când nu este sigur niciodata ce are de facut, când incepe sa se contrazica in capul lui azi, de ce-a zis ieri.
Lasati copiii gaseasca acel spatiu de manevra intre formularea dorintei si împlinirea ei. Le sarim repede in ajutor, le simplificam poverile naturale, le dam apa inainte de a le fi sete, le punem o vesta in plus inainte de a simti cum se simte frigul. Le terminam propozitiile, ii imbracam, ii incaltam… Toate din presupusa iubire. Paradoxal, adevarul este ca toate vin din neiubire de sine. Neiubirea de sine a parintelui. Formam astfel copii extrem de fragili emotional, lipsiti de tonus si vitalitate sociala, de reflexul de a lupta pentru ei insisi. Orice forma de dezechilibru si durere interioara este o trauma. Dar fara ele nu exista crestere.
Parintii buni pun limite, dau structura, directie, le dau de acolo, din interiorul lor spatiu de manevra si alegere. Când pun limite, nu se scuza, nu se justifica. Sunt asertivi, demni si hotarati. Privirea ferma, vocea calma, optimismul si încrederea, puterea de a-l fascina, acceptarea neconditionata si fermitatea sunt active numai dupa ce iti constientizezi nevoile personale, dupa ce te impaci cu tine si devii atent si lucid la toate derapajele inconstientului in fata propriului copil. Altfel, toate umbrele de care fugi se vor activa in copilul tau si iti vor apasa toate butoanele de panica posibile.
Copilul sa invete sa-si acceseze ACEA PUTERE INTERIOARA care l-ar sustine dincolo de micile frustrari, amanari si situatii imprevizibile din teren. Mintea copilului sa fie invitata sa rezolve o astfel de problema: sa gaseasca raspunsuri spontane pentru situatii greu de cuantificat sau asezat in explicatii logice, de tip cauza-efect. Imprevizibila incrucisare a jocului de baieti, cu pase intamplatoare, haotice si imposibil de asezat relational in explicatii- asa cum parintii fac- se deschide ca un drum plin de pericole, pentru care nu este echipat.
ÎNCREDEREA IN SINE A COPILULUI NU se castiga cu laude parentale. Ci din suma momentelor care te-au aruncat in imposibilitate si disconfort si peste care, in cele din urma ai triumfat, apasand pe butoanele interioare de resetare, nu pe cele servite la indemana doar din experienta altora.
Sa il urmaresti frustandu-se ca nu se poate incalta, fara sa intervii; sa ii spui ca nota aia e mica si ca te astepti sa munceasca pentru o performanta mai buna; sa ii dai directie si sa-l scoti din zona de control este ok. (Oana Moraru)
Credinta neclintita este turn intarit. Iar Hristos face toate celui ce crede. Orice planuire a ta sa o incepi cu Cel ce este inceputul a tot binele, ca sa fie dupa voia lui Dumnezeu ceea ce ai de gand sa faci. Cel ce crede in rasplata lui Hristos, pe masura credintii sale rabda bucuros toata nedreptatea. Prin necazuri si-au gatit oamenii cele bune, dupa cum prin slava desarta si prin placere cele rele. Dumnezeu judeca faptele dupa intentiile lor. Caci zice; „Sa-ti dea tie Domnul dupa inima ta”. Dupa cum ia omul o atitudine sau alta fata de lume, se modifica functiunea facultatilor lui sufletesti si starile lui launtrice, care la randul lor se manifesta apoi in atitudinile lui ulterioare. Adica, omul dupa liberul arbitru facand o alegere, i se mofifica starea sufleteasca(ceea ce simte), care se manifesta prin ceea ce face(sau nu face).
în fiecare clipă a vieţii contribuim la rafinarea fiinţei noastre. Fără sa ne simţim vinovaţi, fără să ne judecam vom deveni adevărul oricărui gând – fundamentul întregii vieţi. Nu căutaţi niciodată adevărul. Fiţi, pur şi simplu. un lucru – nu va domina decât dacă credeţi că va domina. Obiectivul vieţii este de a face din ea, de a fi creatorul, de a fi lumina. Nu există altă soartă decât aceea de a trăi şi a a fi conform cu dorințele noastre în timp ce viaţa se desfăşoară în noi, moment după moment in timp ce suntem înzestraţi cu o libertate nelimitată. Putem fi, face şi deveni tot ce dorim. D-zeu a dat omului liberul arbitru ca, în sfârşit, să poată crea cu gândul orice credinţă, orice adevăr, orice atitudine pertinentă unei mai bune înţelegeri a ansamblului vieţii. D-zeu este calitatea de A Fi toată VIATA, momentul eternităţii care se scurge în BUCURIE, pentru bucuria de A CUNOASTE. Nu există nici bine, nici rău: nu există decât A FI, şi în a fi toate lucrurile se măsoară numai in impliniri. Ceea ce am făcut într-o zi, fie frumos, fie abject, l-am făcut din nevoile cunoaşterii. Ceea ce gândeşti şi simţi,devine realitate.
Dacă suntem AICI, este pentru A TRAI. Toata lumea vine în această existenţă pentru a trăi şi a se exprima. De A FI în măsura posibilului în fiecare clipă a vieţii. Aceasta este „creaţia”. În fiecare clipă a vieţii noastre să facem ceea ce sinele creator, sufletul nostru, ne încântă să faceţi. Ne putem crea împărăţii de nedescris şi vieţi nemaipomenite. Vom putea deveni orice dorim să devenim, este suficient să acordam explicit această libertate. Si odată ce am descoperit că suntem demni de a face pe deplin experienţa, putem proiecta. Această viaţa n-a fost creată să fie o închisoare. Ea fost concepută ca o scenă de teatru, unde ne putem exprima creativitatea din plin, în mijlocul sfidărilor, făcând să alterneze aventuri, dar întotdeauna în sensul bucuriei.
Suntem obiectivul vieţii noastre. Cel care trece pragul său nu-şi mai spune: „trebuie să fac aceasta sau aceea” sau „destinul este acela sau acesta”, ci se implica în treaba fiinţării, trăind clar clipa, acela cunoaşte o mare fericire şi o mare libertate, el se lasă în voia vieţii şi o trăieşte aşa cum ea trebuie cu adevărat trăită. Obiectivul vieţii este de a fi ! Ori sufletul păstrează amintirea lucrurilor. El îşi aminteste experienţa fiecărei vieţi; în aşa fel încât dacă repetem cuiva un lucru precis, oricât ar fi de mincinos, acesta va deveni pentru el un adevăr solid. Căci omul care caută cu timiditate adevărul, are nevoie disperată de a fi acceptat, aşa încât va apleca urechea la orice zvon iraţional. Aşa încât dacă spui cuiva fără încetare că Dumnezeu este în afara lui, că este mizerabil şi rău, va veni ziua când aceste declaraţii devin convingeri în sufletul său, şi îi va fi greu să revină asupra lor. Si cu adevărat aceasta s-a produs timp de mii de ani pe acest plan. Dumnezeu-omul să-şi poată exersa facultăţile creatoare şi să exploreze Viaţa. Vocea interioară – Dumnezeu- spune că suntem deja ceea ce ne chinuim să ajungem.
Gândul este ultimul creator. Orice gând devine o realitate în viaţa noastră. Orice gând îmbrăţişat, care trece de spectrul limitării, se manifestă ca o lărgire în viaţa noastră. Este de ajuns deci ca să mergi de la omul limitat la Dumnezeu nelimitat, de a va deschide spiritul şi să acceptam gânduri din ce în ce mai nelimitate. Cunoasterea(gând) devine realitate prin experientă. Noi avem puternicul impuls creator, ce ne permite să exprim emoţiile în forme. Si această putere a fost dată fiecăruia în mod egal.
Viaţa nu se trăieste ca în cerc, nici nu se repetă; ea se schimbă mereu şi în acelaşi timp evoluează spre neschimbare, ea înţelege toate lucrurile şi crează clipe în virtutea existenţei sale; se creează pe moment conform atitudinii noastre. Sunt atitudini împotriva vieţii care fac să pară circulare schimbările sale. Dacă am revenit pe pământ, este pentru a TRAI. Numai că n-am rupt cătuşele care ne înlănţuie în acest plan, astfel încât nu putem cunoaşte maiestatea lui Dumnezeu şi a Vieţii. Pe această scenă suntem libei să devenim rege ori cerşetor, iubitor ori iubit, sclav sau om liber -orice iluzie care procură sufletului înţelegerea de care are nevoie pentru a se realiza. Putem cu duritate să atingem un ideal iluzoriu, complet străin bucuriei şi libertăţii de a trăi. Sau sa învăţăm să trăim în prezent. Sa fim minunaţi în această viaţă şi sa experimentam.
sau asa cum spunea RAMTHA:
Călăriti vântul, trimiteţi un gând pe Lună, cu entuziasm, depuneţi un gând minunat pe Soare, ca să ştie cine sunteţi. Aşezaţi-vă pe o stea. Vorbiţi cu apa. Toate acestea sunt dvs, toate acestea sunt Dumnezeu, toate acestea sunt viaţa!
Aşa să fie ! Si aşa va fi !
”Viata unui om este ceea ce va crea gândul sau” (Marc Aurelius)
ASA ESTE si ASA VA FI!
vorbemari.wordpress.com 